Doina avea sa-si petreaca copilaria in Pades, satul pe care nu avea sa-l uite niciodata: "De pe acel loc, unde s-au odihnit bunii si strabunii mei, eu am privit, am simtit si am inteles Padesul, satul acela, al meu, ca pe o lume mirifica, in care tot ce se intampla avea un rost aparte (...). Asa am vazut eu lumea aceea, de atunci; si doar ea mi-a luminat lumile intunecate de mai tarziu; si din ea am crescut, precum o planta intr-un pamant binecuvantat..." ("Hotarul amintirilor"). Fetita de doar cinci anisori se cocota pe un scaun inalt - "un fel de jilt" - ca sa vada mai bine lumea ce se perinda prin fata ochilor ei de copil, a crescut acum, dar: "Tot ce am trait si am vazut si am auzit in satul copilariei mele, s-a cladit intr-o lume aparte, in care alerg, ma ascund, de cate ori ma loveste nedrept lumea aceasta, de acum" - ("Hotarul amintirilor").

Isi incepe studiile tot in satul natal, la Scoala primara din Pades si, mai apoi, din Pestisani (jud. Gorj). Urmeaza Liceul teoretic (sectia Uman). Clasele a IX-a si a X-a, le-a absolvit la Liceul "Constantin Brancusi" (Pestisani, Gorj), iar ultimele doua clase de liceu, le urmeaza la Liceul nr. 3 (actualul Liceu "Gheorghe Titeica") din Drobeta Turnu Severin (judetul Mehedinti). Inceputurile literare se pierd undeva, cu ani si ani in urma... "Am debutat in 1966, cu o poezie, la revista "Columna" din Targu Jiu. Aveam 11 ani, iar poezia purta un titlu semnificativ pentru deschiderile de mai tarziu: "Orizont". Cat am fost eleva acolo, la Pestisani - Gorj, am participat la tot ceea ce insemna viata artistica a scolii: creatie literara si plastica, recitari, iar la concursurile interscolare am obtinut intotdeauna diverse premii. Liceul "Constantin Brancusi" a insemnat si colaborarea la Cenaclul "Columna", din Targu Jiu, aparitii in plachete si culegeri de versuri, in reviste scolare." In clasa a XI-a, am plecat la Turnu Severin, la Liceul Nr. 3, (in prezent "Gheorghe Titeica"). Aici a continuat implicarea in viata literara a liceului, si chiar a orasului, fiind mereu prezenta la sedintele de cenaclu ale scriitorilor mehedinteni de atunci. Impreuna cu alti colegi, a infiintat revista liceului, "Muguri", care apare si astazi, sub acelasi nume; a participat la concursuri nationale, dintre care, la cel mai important - "Tinere condeie", obtinand premiul I; a fost invitata, in aceeasi perioada, la un festival international de creatie literara si plastica - "Mladj Maj", in Iugoslavia.

Descoperirea vocatiei literare se petrece, major, in clasa a XI-a cand, la Olimpiada de limba si literatura romana - faza nationala (Iasi, 1974) - obtine premiul I si mentiune speciala a revistei "Cronica" - Iasi - pentru talent scriitoricesc; lucrarea purta titlul: "Iasiul, cetate de cultura romaneasca", si cateva fragmente din ea, i-au fost publicate im revista "Limba si literatura romana". Doina Iovanel Spineanu isi continua studiile la Timisoara, devenind absolventa a Facultatii de filologie - istorie, sectia romana-franceza. "Lucrarea de diploma mi-a fost notata cu 10, presedintele comisiei sfatuindu-ma s-o public intr-o carte, fiind originala si bine documentata (lucru pe care l-am si facut, dar mult mai tarziu). In timpul facultatii, am activat la cenaclul revistei "Orizont", din Timisoara. In toata perioada studiilor (incepand cu cele primare si pana la absolvirea facultatii) am fost trimisa in numeroase tabere literare, perioade din care am pastrat foarte multe amintiri frumoase." Studiile se imbina cu viata personala, caci scriitoarea se casatoreste, inca din timpul facultatii, cu Horia-Cristian Iovanel, inginer constructor. In prezent, are doi copii: Horia-Bogdan si Tereza-Ioana. Dupa terminarea facultatii, cariera sa cunoaste mai multe etape, din care amintim doar pe cele legate de pregatirea sa profesionala: bibliotecar (sectia informare bibliografica), la Biblioteca Judeteana din Mehedinti; profesor, la Liceul Industrial din Baia de Arama; referent cultural, la Centrul Creatiei Populare din Mehedinti; redactor al revistei "Cultura si Credinta", a Directiei Judetene de Cultura, Culte si Patrimoniu National,

Vedere din camp, spre casa parinteasca - Pades, judetul Gorj

"M-am nascut intr-un tinut binecuvintat de Dumnezeu, de lumina si de linistea Lui. Campia Padesului, sau "a Soarelui" (cum i se mai spune prin partea locului), ocrotita de tamplele impadurite ale Muntilor Cernei si mangaiata de bratele Motrului, a fost un leagan de frumusete neasemuita pentru copilaria mea. Vesnic mi se va intoarce sufletul acolo, sa se regaseasca in partea lui cea mai aleasa, cea mai plina de har: "Dar fruntea mea se poticnise/ Intr-un fir de copilarie senina/ Si ramasese, ostenita si grea,/ Sa-si doarma somnul vesnic, in gradina." ("Eu cant pietrele"). Acestui colt de lume vrajit, care a concentrat parca tot fiorul pamantului, strajuit de arcul binevoitor al cerului, i se datoreaza, in mare masura, rodul stradaniilor mele literare, dar si pacea interioara, care mi-a fost, de multe ori, singurul refugiu: "Si mi-ar ramane linistea doar,/ Masurandu-si miezul frumos,/ Prabusit in sinele sau de Icar." ("Linistea care ramane"). Clipele acelor vremuri de poveste sunt destul de indepartate in timp, dar le retraiesc mereu cu aceeasi bucurie de copil ce cunostea lumea mergand pe palmele lui Dumnezeu:"Copiii care cred in ingeri/ Pot sa ne vindece de sfarsituri,/ Numai ei pot sa ne invete nemurirea,/ Prefacandu-ne iubirile-n mituri." ("Copiii care cred in ingeri"). Intre via darnica, intre livezile de pruni, de meri... ("Livada bunicului e un palat de lumina,/ In care-ai putea si tu sa te pierzi intr-o noapte,/ Daca-ai invata sa te joci de-a merele coapte" - "Merele bunicului")... si ciresi, cu poame ca in povesti, intre fanetele care si-au lasat, adanc impregnat, mirosul de iarba coapta, in toti porii trupului si sufletului meu, intre cartile rare, vechi, imbracate in piele aurita, din biblioteca bunicilor, intre toate aceste minuni, cresteam cu sentimentul ca sunt o fiinta apartinand la doua lumi ce se impleteau, iubindu-se: o aripa a mea crestea din pamant, si o alta din "ramurile" inflorite ale filelor de hartie... dar amandoua se inaltau catre Dumnezeu, incredintate ca lumea trebuie sa fie buna, curata, fiindca este facuta de El. Nu a fost totdeauna asa, si lucrul asta l-am inteles, cu o uimire dureroasa, mult mai tarziu. "De ce, oare, m-ai facut cu trup/ Sa simt sagetile durerilor toate,/ De ce m-ai facut cu inima si cu plans/ Si cu drumuri, atat de lungi,/ In sangele meu,/ Neincaput in dreptate?" ("Dezamagire"). Din cartile aurite ale bunicilor nu a ramas decat scrum, din fetele lor luminoase, de carturari ce-si munceau pamantul, cu aceeasi bucurie pe care o simteau cand isi daruiau invatatura micilor copii de tarani, nu a ramas decat o amintire trista, dar cu atat mai pretioasa; din fruntea inalta, cat o aripa de soare, ce ocrotea mintea luminata a tatalui meu, mi-au ramas tamplele si iubirea pentru cuvant. "Caci ele ard, cuvintele in mine,/ Si irisi nasc si lotusi de argint/ Lumina vie intre nelumine,/ Raspantie de ziua-n labirint!" ("Cuvintelor").

Crezul meu literar s-a intrupat acolo, intre locuri si fiinte dragi. Ele au definit formatia mea interioara, de om si scriitor, fiindca aici se infiripa, neintrerupt, spiritul trecutului, al bunilor si strabunilor mei. "Satul acesta s-a inaltat/ Pe umerii batranilor mei,/ Demult, atat de demult,/ Incat ofteaza, din radacini,/ Peretii cand adorm." ("Batranii mei") Educata in spiritul respectului pentru valorile morale cele mai inalte, pentru traditie, pentru cultura, educata in spiritul iubirii de pamant si de Dumnezeu, in spiritul pastrarii identitatii sufletesti, a verticalitatii spirituale neintinate, a personalitatii si tariei de caracter, a trebuit sa inteleg ca, de multe ori, viata te ia drept o prada, iar tu trebuie sa lupti ca sa te ridici deasupra acestui dureros prag al conditiei umane. Nu totdeauna a fost usor, nu totdeauna a fost frumos si lumina, dar daca stii sa-ti aperi aripile de pliscurile si ghearele nedreptelor rosturi ale timpului si ale unor oameni, vei invinge cu siguranta... si-ti vei pastra credinta in Dumnezeu si increderea in tine. fara de care nu poti fi un intreg: "Am intins o mana/ Spre toate aceste dureri,/ Spre geamatul mut al pamantului,/ Dar bunicul era acum/ Un fel de stanca, stramutata-n trecut,/ Si nu-mi lasase decat floarea/ Firava si sfanta, a cuvantului." ("Mostenire").

"Drumul printre tarini catre apa Motrului" - Pades, judetul Gorj